Stima de sine la adolescenţi

Teoriile psihologice spun că a răspunde la întrebarea „Cine sunt eu?”, înseamnă „a găsi un rol care să satisfacă atributele sinelui şi simultan să fie conştient de ceea ce societatea aşteaptă de la o persoană” (Revista de cercetări sociale anul III-1996).

Se spune, de asemenea, că omul îşi construieşte propria personalitate, identitate, prin compararea permanentă cu celălalt, cu imaginea pe care dorim s-o proiectăm pentru ceilalţi. În perioada adolescenţei, mai impetuos ca oricând, tânărul se raportează în permanenţă la celălalt: la părinţi, la colegul de bancă, la prietenul cel mai bun, la cântăreţul preferat, imitând, în fiecare moment, comportamentule pe care doreşte să le internalizeze, să şi le însuşească. Dacă nu are modele pozitive de urmat, el le va urma pe cele negative.

În societatea actuală, datorită schimburilor sociale, adolescenţii întâmpină mari dificultăţi în construirea propriei identităţi. Nu găsesc răspunsul la întrebarea „Cine sunt eu?”, aflându-se într-o perioadă critică atât din punct de vedere al vârstei, cât şi din punct de vedere al societăţii în care trăim. Adolescenţa fiind perioada în care tânărul trebuie să decidă care va fi viitorul său, statutul profesional, rolul pe care îl va îndeplini în societate, această decizie este umbrită de condiţiile actuale din România în care şansa de a reuşi este redusă la minim din mai multe cauze: lipsa locuinţelor, a locurilor de muncă, insuficienţa materială care împiedică urmarea unui învăţământ superior. Datorită temerilor pentru găsirea unui loc de muncă şi a excedentului de timp liber de care dispun, adolescenţii se refugiază în droguri şi alcool.

În perioada adolescenţei, construirea stimei de sine şi a propriei identităţi poate fi influenţată de trei factori:

- Relaţia părinte – copil;

 În cadrul familiilor cu un cadru caracterizat prin înţelegere şi toleranţă unul faţă de celălalt, respect reciproc, iubire şi căldură, în care copilul este învăţat să facă deosebirea dintre bine şi rău, adevăr şi minciună, iar comportamentele pozitive întărite, copilul are toate şansele să aibă o stimă de sine ridicată. În cadrul familiilor permisive, neglijente, indiferente faţă de celălalt, cu neînţelegeri între membrii, conflicte, violenţe, stima de sine în mod cert va fi scăzută.

- Relaţia dintre propriul corp şi stima de sine;

Cei satisfăcuţi de propria înfăţişare tind să se evalueze favorabil, în comparaţie cu cei nemulţumiţi de felul cum arată. Cei mulţumiţi de propriul corp au un comportament relaxat, fără frustrări, se află într-o permanentă stare de bine, se simt apreciaţi şi chiar invidiaţi de cei din jur, ceea ce le oferă o stare de confort lipsită de complexe. În schimb, cealaltă categorie, datorită frustrărilor şi complexelor ajung să se marginalizeze, pot suferi depresii ajungând chiar la tulburări de comportament. Există şi o excepţie în această relaţie cu propriul corp, cei care deja au o stimă de sine ridicată îşi acceptă propria înfăţişare chiar şi în ciuda unor defecte.

- Diferenţa între imaginea de sine şi sinele ideal;

Dacă imaginea de sine reprezintă felul în care suntem, sinele ideal reprezintă felul în care am dori să fim. De exemplu dacă cineva doreşte să devină un mare actor sau cântăreţ aceasta este imaginea ideală asupra a ceea ce şi-ar dori să fie; dar, din păcate, acea persoană este lipsită de talent. În momentul în care conştientizează că visul său nu va fi niciodată îndeplinit persoana decade moral şi pentru a-şi face mai uşoară existenţa se refugiază în vicii (alcool, droguri).