Critica în educarea copilului

de psiholog Maria Baumgarten

Una din dificultăţile cu care se confruntă orice părinte este să decidă ce este mai bine pentru copilul său. Această dificultate este cu atât mai mare cu cât, uneori, ne este foarte greu să înţelegem că, copiii noştri sunt fiinţe diferite şi că traseul lor în viaţă este foarte probabil să nu fie cel dorit şi visat de noi, sau asemănător cu al nostru. Deşi suntem responsabili de educaţia copiilor noştri, de transmiterea şi împărtăşirea de valori, principii, atitudini şi scopuri de viaţă asemănătoare cu ale noastre, trebuie  să acceptăm faptul că dezvoltarea lor poate să fie diferită, în funcţie de contextul în care aceştia se regăsesc, de propriile interese şi nevoi personale.

Probabil ne sunt cunoscute situaţii de genul:

”Copilul meu trebuie să facă studii superioare, nu îl văd altceva decât medic. Are condiţii, are tot ce îi trebuie. Singurul lucru pe care trebuie să îl facă este să înveţe. Atât. Îi cer prea mult? Nu cred! Dacă aveam condiţiile lui, sigur ajungeam medic:”

”Eu ca şi om mă consider o persoană cu atitudine, care pune pe ceilalţi la punct, iar fiul meu, sincer e cam, nu că aş vrea să-l jignesc, ”pămpălău”, toată lumea îl pune la punct. De parcă nu eu l-am făcut! Pe mine nu m-a pus nimeni la punct!”

 ”Eu am fost întotdeauna cu bun simţ şi mi-am văzut de ale mele, respectul faţă de ceilalţi m-a caracterizat tot timpul, eu am vorbit şi cu părinţii mei cu dumneavoastră, iar pardon, nu că sunt supărat, dar nu seamănă deloc cu mine, îşi permite să vorbească cu toată lumea tot ce îi trece prin minte, ba chiar nici sărut-mâna nu ştie să zică.”

”Copilul meu este un visător şi un naiv, crede că tot ce zboară se mănâncă. Eu nu am fost aşa, întotdeauna am evaluat bine situaţiile, pe mine nu m-a păcălit nimeni. Ăsta micul pune botul la toate. Uneori mă gândesc ce s-o alege de el, cine l-o mai păcăli. Vai de capul lui. Eu nu am fost aşa, sincer uneori îmi e ruşine cât e de prostuţ.”

S.a.m.d.

Toate situaţiile de mai sus exprima foarte franc nemulţumirea, atitudinile si comportamentele critice pe care părinţii le pot dezvolta faţă de copiii lor, acestea fiind deseori utilizate ca şi tehnici în educarea copiiilor, fără însă a realiza efectele negative ale acestora asupra caracterului şi personalităţii copiilor.

Pentru a putea preveni consecinţele negative ale comportamentelor noastre critice asupra dezvoltării copiilor este important în primul rând să ştim şi să fim conştienţi de ce se întâmplă exact în sufletul şi mintea copiilor atunci când îi criticam, atunci când le spunem că nu sunt suficient de buni, că trebuie să fie ca noi, sau mai buni ca noi.

In acest sens studiile din psihologie indică faptul că atunci când sunt în mod constant criticaţi copiii:

-                      Se evaluează ca fiind un eşec, o dezamăgire pentru proprii părinţi;

-                      Se simt neiubiţi,  şi mai mult de atât nu cred că merită a fi iubiţi;

-                      Au un sentiment acut de devalorizare şi lipsă de utilitate; 

-                      Se simt nedreptăţiţi şi neînţeleşi;

-                      Simt că dezamăgesc orice ar face;

-                      Simt frustrare.

De la aceste emoţii şi gânduri nu este decât un pas până la o evaluare globală de genul: „Nu sunt bun de nimic”, „Eu nu contez pentru ceilalţi”, „Nimeni nu mă poate iubi”, „Sunt lipsit de valoare”, efectele acestor gânduri având un impact negativ asupra personalităţii  copiilor.

Ca si reacţii posibile la critică mai pot apărea izolarea copiilor, închiderea lor în sine, recurgerea la comportamente compensatorii (dependenţa de substanţe,  relaţii sexuale pasagere, prietenii cu persoane dubioase, aderare la diferite secte religioase sau non-religioase).

Mai mult de atât, se întâmplă ca dezvoltarea copiilor să urmeze linia „profeţiei care se adevereşte”: astfel că, criticat că nu face faţă, că nu este suficient de bun, că nu va înţelege niciodată ceva, va conduce la crearea condiţiilor „propice” pentru eşuarea copilului în demonstrarea contrariului, acesta nesimţindu-se motivat şi întărit în încercările sale de a realiza ceea ce i se cere.

Ce putem face altfel?

-                      Acceptarea copiilor noştri aşa cum sunt, nu trebuie să ne străduim să-i transformăm în noi, trebuie să-i ajutăm să se dezvolte conform propriilor lor caracteristici personale;

-                      Copii noştri au nevoie să ne câştige încrederea şi aprobarea, ei vor ca noi să fim mândri de ei, aşa că e necesar să le oferim încredere noastră şi respectul personal;

-                      Au nevoie să îi ascultăm atunci când vorbesc şi să-i înţelegem şi să îi considerăm ca fiind  partenerii noştri de discuţie. Să-i ascultăm nu înseamnă să fim neapărat de acord cu tot ceea ce spun şi să  acceptăm cerinţele uneori exagerate. Când  îi ascultăm, trebuie să facem un efort să înţelegem şi să apreciem punctul lor de vedere, apoi să facem diferenţa dintre ceea ce este bine şi ceea ce este mai puţin bine din ceea ce spun;

-                      Dacă nu ne place ceea ce ne-au  comunicat, e bine să nu ne aruncăm într-o critică neconstructivă  spunându-le cât de naiv gândesc, cât de diferiţi sunt de noi, cât de matur gândeam noi la vârsta lor, mai bine le spunem că luăm o pauză de 10 minute, pentru a ne putea gândi la ceea ce ne-au comunicat şi apoi să revenim în discuţie pentru a o încheia;

-                      Daca se întâmplă sa nu ne putem controla şi ”gura să ne-o ia pe dinainte ”, prin comunicarea a tot ce ne deranjează într-o formă plină de criticism şi dezamăgire, este foarte  important să recunoaştem în faţa copiilor faptul că ne-am enervat şi că nu tot din ceea ce am spus este adevărat şi bine-înţeles să ne cerem scuze.

Da, deşi poate ne este greu sa recunoaştem,  copiii sunt diferiţi de noi, de imaginea pe care ne-am creat-o în legătură cu ei. Copiii noştri au propriul drum de urmat  în viaţă, rolul nostru fiind  să-i îndrumăm, să-i ghidăm, să le oferim alternative, să le oferim valori sănătoase, să acceptăm că sunt diferiţi şi să înţelegem că a avea copii diferiţi nu este egal cu  sunt un eşec, ei fiind doar diferiţi.