Singurătatea - un sentiment adolescentin

Jurnalul adolescentului...singur?

Adolescenta, pe intelesul adultilor

          Perioada adolescenţei mai este numită şi perioada şcolarului mare, situată între 15-18 ani, elevul claselor a IX-a şi a XII-a. Această perioadă este cea care încheie procesul trecerii spre adult, spre omul matur, proces care începe de la vârsta de 10 ani. Piaget afirma în 1955 că “particularitatea fundamentală a adolescentului o constituie integrarea individului în societatea adulţilor”. Această particularitate are capacitatea de a transforma şi schimba interesele şi idealurile, de a elabora o nouă concepţie despre lume şi viaţă. Un exemplu de schimbare a intereselor şi idealurilor este şi faptul că la vârsta copilăriei, copii îşi doresc să devină cu totul altceva decât ceea ce vor când sunt la vârsta adolescenţei. În adolescenţă, ideea despre ceea ce vor să fie în viaţă prinde contur; idealurile sunt cu mult mai înalte. Când sunt copii probabil ei doresc să devină mecanici, excavatorişti, electricieni, etc., iar când sunt adolescenţi se pregătesc pentru studiile superioare cum ar fi medicină, drept, psihologie, etc.

          Dezvoltarea psihică a adolescentului este patronată de procesul de definire a personalităţii, proces care subordonează întreaga viaţă psihică a acestuia. Acest proces constă în edificarea complexului de trăsături care-l fac să devină o fiinţă socializată cu o identitate unică, irepetabilă. H. Wallan spunea: “copilul tinde spre adult ca spre starea lui de echilibru”.

          Variaţia emoţională a adolescentului de la copilărie la maturitate în cazul reacţiei negative a mediului creează această dorinţă de echilibru. Adolescentul influenţat de mediul exterior, de felul în care este tratat de ceilalţi, fiind când copil, când om matur, se simte debusolat, tinde spre găsirea propriei sale identităţi. Dorinţa de a fi luat în seamă, de a se ţine cont şi de propriile sale idei, de a fi un om în mijlocul acestei societăţi şi lipsa de înţelegere a acesteia pentru lupta lui de a se impune ca adult, duce la apariţia sentimentului de singurătate, de fiinţă neînţeleasă, el simţindu-se într-o permanentă luptă cu lumea pentru câştigarea propriei sale individualităţi, cu o anumită identitate distinctă, cu o valoare acceptată şi recunoscută, cu un loc al său între semeni, având asigurate un statut şi un rol social. În el există o puternică dorinţă de a ieşi în evidenţă, de a-şi impune punctul de vedere, să nu treacă neobservată schimbarea pe care o trăieşte cu toată fiinţa sa, el caută cu tot dinandinsul să se particularizeze, să iasă din comun, să atragă atenţia, să fie original chiar până la ridicol. Wallan numea această dorinţă de originalitate “crize de originalitate juvenilă”. Este o originalitate născută şi crescută pe teama de a nu fi acuzat de conformism, ca şi pe neîncrederea în sine şi în puterile sale reale.

          Adolescentul îşi descoperă bogăţia vieţii sale intime. Propria-i conştiinţă devine forul secret la care apelează tot mai intens. Meditaţia asupra a tot ceea ce-l înconjoară este jocul foarte serios pe care şi-l oferă în clipele de răgaz şi forma de refugiu în momentele de cumpănă. El îşi construieşte propria sa lume interioară, un fel de cameră ascunsă în care îşi depozitează secretele şi gândurile. Orice forţare de a pătrunde în această lume creată şi cunoscută numai de el este privită ca o lezare a libertăţilor sale, fapt care poate duce la o închistare, la o încercare de rupere a relaţiilor cu cei din jur considerându-i violatorii propriei sale intimităţi. Această situaţie duce la creşterea sentimentului de singurătate şi a crezului că cei din jurul său nu-l respectă.

          Adolescenţa este şi vârsta celor mai curate şi intime prietenii. Ele sunt legături interpersonale selective dublate de comunitate, de idei, seriozitate, sinceritate, încredere, trăinicie, profunzime, stimă, recunoaştere şi capacitate de influenţare reciprocă. Dragostea prietenului trebuie să o meriţi, ea confirmă adolescentului că poate fi iubit şi preţuit pentru calităţile şi meritele sale. Apar prieteniile dintre sexele opuse: băieţi şi fete, care au o mare încărcătură erotică. Aceste prietenii implică trăiri emoţionale de tip nou, creând probleme adolescentului, obligându-l la opţiuni, confruntări cu sine, renunţări, sacrificii şi restructurări importante.

          Incapacitatea unor adolescenţi de a-şi găsi un prieten şi pierderea prieteniilor la alţi adolescenţi, duc la apariţia unor mari dezamăgiri, neîncredere în propria-i persoană, consideră că nu este în stare să întreţină o relaţie de prietenie şi în acelaşi timp că nu este capabil să iubească şi să fie iubit. Se simte inutil, însingurat şi marginalizat.

          Fără a pierde din vedere particularităţile intrinseci ale procesului de trecere de la copil la adult, trebuie să ne gândim permanent că problematica adolescentului este foarte strâns legată de modul în care societatea înţelege şi răspunde nevoilor legate de particularităţile sale bio-psiho-sociale. Dificultăţile adolescentului depind de amploarea conflictului dintre aspiraţiile şi posibilităţile de a le realiza, din modul în care acest conflict poate fi ţinut într-un fel de echilibru astfel încât el să nu-şi piardă modul său stimulator.

          J. Rousell (1969) descrie trei etape succesive ale adolescenţei: perioada revoltei, perioada închiderii în sine şi perioada de exaltare.

          Într-o viziune generală asupra adolescenţei, ea este reflectarea zig-zagurilor, ezitărilor, speranţelor, izbânzilor, obstacolelor, decepţilor şi eşecurilor pe care le întâmpină adolescentul în cursul efortului său de integrare în sistemul de relaţii specifice adultului.