sex education to teenagers Sursa foto: https://expertbeacon.com

Educația sexuală

de psiholog Maria Baumgarten


pregnancy
Sursa foto: https://encrypted-tbn0.gstatic.com

De ce ar trebui să facem educație sexuală copiilor noștri?

Educația sexuală în școală sau în afara școlii prin programe non-formale, în familie, la nivel social, este o necesitate. După cum probabil deja am mai spus și în alte articole, ignorarea unui comportament, cum ar fi  comportamentul sexual, nu înseamnă că el nu există în viața copiilor noștri. El este acolo, doar noi pretindem că încă nu este momentul să abordăm astfel de subiecte. Fie că acceptăm, fie că nu, copiii noștri cresc, iar în comportamentul lor apar noi preocupări cum este cea de natură sexuală. Uitându-mă la articolele din presa locală, am observat o creștere a articolelor care prezintă comportamente sexuale deviante ale tinerilor, în special sexul în public (exhibiționiști), sexul cu parteneri multipli, sexul spontan cu parteneri necunoscuți.

O dată cu creșterea și dezvoltarea, copiii se întâlnesc cu situații în care trebuie să ia importante decizii în ceea ce privește comportamentul sexual sau relația cu persoana de sex opus. Deciziile pe care le iau au un impact asupra sănătății și stării de bine pentru tot restul vieții lor. Tinerii au dreptul să fie orientați spre un comportament sexual sănătos, iar societatea are responsabilitatea să îi pregătească prin acordarea unei educații sexuale sănătoase și complexe, care să le ofere instrumentele pentru luarea de decizii sănătoase. Educația sexuală nu trebuie să includă doar informații despre abstinență sau contracepție pentru a-i feri de sarcină sau boli nedorite. Aceasta trebuie să ofere tinerilor informații oneste, adecvate vârstei lor și abilitățile necesare pentru a-i ajuta să-și asume responsabilitatea personală pentru sănătatea lor și bunăstarea generală.

Educația sexuală nu are în vedere explicarea modului de a face sex, cum mulți dintre noi o credem, ci în special ce trebuie să își asume tânărul în momentul în care se decide să-și înceapă viața sexuală, cunoașterea propriului corp și a modificărilor care apar odată cu vârsta, responsabilitatea față de sine și față de partenerul cu care alegi să ai o relație de acest tip. E cunoscut faptul că noi, părinții, gândim cam așa: un copil abstinent sexual înseamnă lipsa problemelor, un copil activ sexual înseamnă mii de griji și de probleme. Ce rezultă din asta? Multă stare de teamă, anxietate, frică. Ce facem atunci când ne este frică? Preferăm să nu vorbim despre lucrul care ne creează disconfort emoțional. Începerea vieții sexuale a copiilor noștri înseamnă mult stres și atunci alegem să nu vorbim despre acest lucru sperând că ei nu vor afla că există și am scăpat de o grijă, nu-i așa? Sigur, o spun în spirit de glumă. După cum deja știm, dacă nu află de la noi despre existența relațiilor sexuale, află cu siguranță de la colegii de clasă, uitându-se împreună la filme cu tematică erotică, în pauze, pe telefoanele inteligente, pe care tot noi, părinții, le-am cumpărat și le-am dotat cu abonament la internet; sau de la un vecin mai slobod de gură care a băut un păhărel în plus și vrea să ne inițieze feciorul în problema asta lăudându-se cu propriul lui palmares sexual, ș.a.m.d. Copiii noștri vor ști și vor vorbi despre comportamentul și începerea vieții sexuale indiferent de părerea, opinia sau poziția noastră față de acest lucru. De aceea, e important ca informația pe care o au să fie cât mai corectă. Pentru ca această informație să fie corectă, trebuie să fie oferită de specialiști în domeniu sau părinți informați.

De ce educația sexuală este importantă pentru  sănătatea și starea de bine a tinerilor?

·         Ajută la evitarea consecințelor nedorite privind sănătatea  psiho-emoțională – se știe că, în România, vârsta la care tinerii își încep viața sexuală este din ce în ce mai mică, la fel a crescut și numărul adolescentelor care ajung să aibă copii. Educația sexuală îi ajută pe adolescenți să-și dezvolte deprinderi pentru a se putea proteja și menține starea de sănătate prin luarea unor decizii corecte. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică ale Ministerului Muncii peste 90.000 de fete cu vârste de maxim 19 ani, din care 3.024 nu împliniseră 15 ani, au născut în perioada 2009 - 2012, iar aproape 39.000 au făcut întrerupere de sarcină în aceeaşi interval de timp. De asemenea, potrivit Comitetului  ONU pentru drepturile economice, sociale şi culturale, România este pe primul loc dintre țările membre UE, care înregistrează cel mai mare număr de nașteri la adolescentele de sub 15 ani.

·         Capacitatea de a comunica eficient și în cunoștință de cauză despre sexualitate și sănătatea sexuală - de-a lungul vieții lor, oamenii comunică cu părinții, prietenii și partenerii intimi despre sexualitate. A învăța să discute liber despre contracepție,boli cu transmitere sexuală, comportament sexual sănătos, ajută la protejarea sănătății tinerilor pe tot parcursul vieții lor. O educație sexuală făcută responsabil duce la întârzierea începerii vieții sexuale prin conștientizarea consecințelor și a responsabilităților care vin o dată cu acest debut și nu la o începere a vieții sexuale timpurie. Dacă nu-i conștientizăm despre aceste responsabilități, tinerii vor asocia actul sexual doar cu plăcere, distracție, provocare, curiozitate – aceste sentimente ducând la un debut precoce din lipsa informațiilor de natură a conștientiza tânărul despre riscurile pe care și le asumă. De asemenea, educația sexuală cuprinzătoare ne învață că abstinența este singura metodă contraceptivă eficientă care 100% previne îmbolnăvirea cu HIV/SIDA, sarcina nedorită și este o alegere pe care fiecare persoană are dreptul să o facă.

·         Capacitatea de a face diferența dintre relațiile sănătoase și cele nesănătoase - Menținerea unei relații sănătoase necesită abilități pe care mulți tinerii nu le cunosc, cum ar fi: comunicarea pozitivă, managementul conflictelor, luarea deciziilor, capacitatea de negociere în jurul activității sexuale. Lipsa acestor abilități poate duce la relații nesănătoase și chiar violente în rândul tinerilor: unul din 10 elevi de liceu au experimentat violența fizică de la un partener sexual. În rândul tinerilor se practică adesea manipularea, șantajul sexual și chiar abuzul sexual, în special din partea băieților. Se știe foarte bine că în perioada adolescenței, tinerii, datorită modificărilor hormonale și de altă natură, au o problemă de control a impulsurilor, adică reacționează mai mult instinctual decât printr-un autocontrol conștient și gândit. În situațiile în care dorința sexuală este crescută și este și creată situația pentru  raportul sexual (singuri la el sau la ea acasă, la un prieten, într-o toaletă la un chef, e.t.c.), există șanse de abuz sexual chiar dacă una dintre părți se opune. Abuzurile sexuale produc traume afectiv-emoționale intense și de lungă durată care ne urmăresc deseori pe parcursul întregii vieți.  Educația sexuală include înțelegerea și identificarea modelelor de relații sănătoase și nesănătoase; modalități eficiente de a comunica nevoile; de gestionare a conflictelor;  învățarea unor strategii pentru a evita o relație nesănătoasă.

·         Să-și înțeleagă propria valoare și propria autonomie asupra propriului organism - educația cuprinzătoare de sănătate sexuală nu numai că pune bazele în ceea ce privește caracteristicile de dezvoltare în perioada pubertății și a adolescenței, dar, de asemenea, insuflă tinerilor dreptul de a decide în ce comportamente sexuale se angajează și de a spune nu la o activitate sexuală nedorită. Mai mult decât atât, educația sexuală îi ajută pe tineri să evalueze corect situațiile  în care se implică și care pot crea o imagine pozitivă sau negativă a propriului corp. De asemenea, copiii învață că nimeni nu are voie să ia decizii asupra propriului corp și că abuzul sau violența sexuală este un act care se pedepsește prin lege și nu unul acceptat și tolerat. În 2002 de exemplu, statisticile Organizația Mondiale a Sănătății arată că în rândul tinerilor sub 18 ani, 1 din 4 fete și 1 din 7 băieți este victimă a abuzurilor și violenței sexuale, iar aici ne referim doar la cazurile declarate și înregistrate, fără a le include pe cele care sunt ținute sub tăcere și ascunse, datorită rușinii și tabu-ului care este creat în jurul acestui subiect.

·         Educația pentru sănătate protejează succesul academic al copiilor noștri. Elevii care nu se angajează în comportamente de risc primesc note mai mari decât elevii care se angajează în comportamente de risc pentru sănătate. Probleme legate de sănătate și sarcina nedorită - ambele pot contribui la absenteism și abandon școlar.

 

Din punctul meu de vedere, educația pentru sănătate, în care educația sexuală este parte integrantă, nu ar trebui să fie o opțiune, ci o obligativitate în creșterea și educarea copiilor, pentru a avea copii sănătoși, echilibrați, informați și pentru ca aceștia să acționeze în cunoștință de cauză și pe baza unor informații corecte. Astfel, copiii noștri nu vor mai fi o pradă ușoară a abuzurilor și violențelor de orice tip, nefiind atât de ușor de manipulat. Este responsabilitatea noastră ca părinți să nu ne transformăm copiii în victime, ci în oameni de succes.

sex education