Oricine este important în felul său Despre stima de sine scăzută (complexul de inferioritate) şi anxietate socială poveste scrisa de psiholog Maria Baumgarten

Într-un tărâm îndepărtat, trăiau în armonie gnomi. Gnomii sunt nişte fiinţe mici, de un centimetru, care trăiesc în trunchiuri de arbori bătrâni şi au în tufişuri ascunse plantaţii.

În această comunitate locuia şi Andrei, un gnom inteligent şi gânditor. Îi plăcea să mediteze, să asculte natura, să miroase florile, să însoţească fluturii în zborul lor. El era şi numit gnomul de grădină, fiind singurul grădinar din regiune care ştia să îngrijească fiecare floare şi plantă. Deşi era foarte priceput în tot ceea ce însemna grădinărit, gnomul se simţea deseori singur si abandonat de tovarăşii lui, care nu ii luau munca in seama, ei crezând ca florile ar putea creşte şi singure si ca plantele s-ar putea dezvolta şi fără îngrijirea acestuia.

De nenumărate ori gnomul ii auzea pe la colturi spunând  „Ce chestie să îngrijeşti plantele şi florile! Mare lucru! Plantele s-ar dezvolta oricum, ploaia le udă, pământul le hrăneşte! Inutilă sarcina ciudatului gnom din grădină!”. Simţindu-se din ce in ce mai trist si inutil într-o zi gnomul nostru se hotărî sa plece pe muntele Singurătăţii, acolo unde nimeni altcineva nu s-ar putea aventura. Zis si făcut şi dintr-o dată grădina nu a mai avut gnom care să o îngrijească.

Odată însă cu plecarea gnomului grădinar, frumosul pământ înflorit al gnomilor a început să-şi piardă culoare, verdele era palid, florile îşi lăsau capetele în jos, ofilindu-se una câte una. Ceva le lipsea şi nimeni nu ştia ce. În acelaşi timp, toată lumea ştia că un gnom cu o grădină ne-îngrijită, urâtă, ajunge la rândul lui să îşi piardă strălucirea şi încet să se îmbolnăvească şi să moară.

Tărâmul gnomilor a început să-şi piardă din magie şi să se stingă încet. Singurul care putea să rezolve situaţia era gnomul Andrei, care acum stătea singur si trist pe muntele singurătăţii. Într-un târziu când Andrei şi-a adunat curajul să-şi ridice privirea şi să se uite de pe munte către pământurile pe care le îngrijise cu atâta drag, dar pe care le părăsise din teama de a face faţă cuvintelor răutăcioase ale celorlalţi, a observat că, câmpiile pline de verdeaţă şi flori se transformaseră aproape într-un tărâm stâncos lipsit de viaţă, la fel cum ajunsese şi sufletului lui.

Andrei şi-a dat seama ce se întâmplă şi a decis că trebuie să-şi înfrunte propriile temeri şi să se întoarcă pentru a salva natura.

Drumul înapoi nu a fost unul uşor, el a trebui să înfrunte fel şi fel de frici, dar cel mai greu a fost să lupte cu propriile gânduri:

”Ce o să creadă ceilalţi despre mine când o să ajung în sat? Că am fost un laş şi am fugit, o să râdă din nou de mine”;

”Ce o să se întâmple dacă nu reuşesc să repar totul? Ceilalţi o să creadă despre mine că mi-am pierdut magia sau că am fost un impostor şi că nu îmi merit numele de gnomul grădinar”;

”Numai eu sunt de vină”, gândea Andrei, ”niciodată nu am ştiut să fac lucrurile bine. Ceilalţi aveau dreptate”.

Cu gândurile acestea în minte Andrei a început să coboare temător şi cu paşi nesiguri muntele. Simţea că nu o să reuşească şi îşi dorea foarte mult să se întoarcă înapoi pe munte, unde se simţea confortabil şi unde nu putea greşi, ba mai mult nu trebuia să dea faţă cu nimeni. Acolo în singurătatea şi izolarea lui simţea că nimeni nu-l poate judeca şi aşa este protejat. Dar se simţea dator să facă ceva pentru acele câmpuri pe care le îngrijise cu atâta dragoste şi asta îl motiva să mai facă încă un pas. Simţea că inima îi bate foarte tare şi că nu mai poate respira, palmele îi transpirau, iar gândurile nu ii dădeau pace ”Nu o să reuşeşti Andrei”, îi spunea o voce interioare, dar dragostea pentru ceea ce iubea cu adevărat îl împingea înainte şi astfel luptând cu propriile gânduri şi emoţii, Andrei, pas după pas, în cele din urmă a ajuns în satul de unde plecase. În sat toată lumea îl aştepta cu speranţă, i-au cerut scuze şi împreună cu Andrei şi la îndrumarea lui au reuşit să readucă câmpiile la viaţă şi să le facă să arate mai vii şi mai colorate ca oricând.

Toţi gnomi i-au mulţumit şi la-u numit pe Andrei gnomul magiei, pentru că acesta era unul dintre cele mai mari ranguri în lumea gnomilor.